Hunedorenii sunt aşteptaţi luni, pe 22 iulie, să se bucure de soare şi de apa din bazinele Complexului de Agrement „Corvina”.

Cei care vor ajunge la ştrandul din Hunedoara, mâine, nu vor plăti taxa de intrare. Şi asta pentru că va fi „Ziua Porţilor Deschise”, eveniment care deschide „Zilele Hunedoarei”. Astfel, hunedorenii sunt așteptați, între orele 9:00 – 20:00, să se bucure de apă și de soare în ştrandul din municipiul de pe Cerna. „Copiii sub 16 ani vor fi obligatoriu însoțiți de un adult, iar accesul în Ștrandul Corvina se va face în limita locurilor disponibile (capacitatea ștrandului este de 859 de locuri)”, au precizat reprezentanţii Primăriei Hunedoara.

Ştrandul „Corvina” Hunedoara a fost inaugurat în vara anului 2015.

Articolul precedentAu început lucrările de amenajare a spaţiilor verzi din zona Stadionului „Mecanica” Orăştie
Articolul următorO ediție a Cupei Mondiale de Longboard are loc în Pasul Vîlcan