Două familii, care locuiesc în blocurile sociale, construite de Primăria Deva, peste linia de cale ferată, în Cartierul Grigorescu din oraş, vor fi evacuate din locuinţele primite. Motivul: nerespectarea normelor de convieţuire socială.

Întruniţi în şedinţă ordinară, aleşii Devei au votat, ieri, 19 iulie, rezilierea contractelor de închiriere pentru cele două familii. Primarul Florin Oancea a explicat că a fost nevoit să recurgă la acest gest. Şi asta pentru că persoanele în cauză „au făcut scandal, şi nu o singură dată, ci de mai multe ori”. Edilul -şef a spus că la fel se va întâmpla şi cu alte persoane care nu îşi respectă vecinii şi comunitatea în care trăiesc.

„După cum am promis, am luat noi măsuri concrete pentru reinstaurarea unui climat civilizat la blocurile sociale din cartierul Grigorescu. Am inițiat două proiecte de hotărâre pe care, în ședința de astăzi (n.red. vineri, 19 iulie), le-am supus aprobării Consiliului Local, iar consilierii, prin votul lor, au fost de acord cu aceste măsuri. (…) Repet și mă țin de cuvânt, cu cea mai mare fermitate: cine nu înțelege să respecte normele de conviețuire civilizată în blocurile sociale ale Primăriei Deva, pleacă!”, a spus, ferm, Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Articolul precedentConcursul „Cu viața mea, apăr viața”, desfăşurat la Deva. Cine a câştigat etapa naţională
Articolul următorAccident mortal pe DN 7. Impact violent între o motocicletă și un autotren