În școlile hunedorene este stare de alertă. Dascălii trebuie să raporteze orice situație de acest gen, pentru a preveni răspândirea bolii. Raportarea zilnică este obligatorie pentru toate unitățile cu personalitate juridică.
Raportarea a început de luni și se va încheia abia la momentul la care Direcția de Sănătate Publică va comunica acest lucru. Deocamdată, la nivelul județului Hunedoara nu a fost semnalat niciun caz de gripă.
În unitățile de învățământ care dispun de medic de medicină școlară, acesta va efectua zilnic triajul epidemiologic al elevilor; în unitățile de învățământ care nu dispun de medic de medicină școlară, educatoarele, învățătorii și profesorii vor estima starea de sănătate a elevilor.
Până în present nicio unitate de învățământ din județ nu a raportat vreun caz de gripă. Măsuri suplimentare sunt luate inclusiv în şcoli şi grădiniţe, de unde copiii bolnavi sunt trimişi acasă.