Primăria Municipiului Lupeni anunţă elaborarea proiectului de hotărâre privind aprobarea finanțării nerambursabile din fondurile publice ale municipiului Lupeni a unor proiecte, programe, acțiuni și activități nonprofit de interes general în anul 2019. Pentru sport este prevăzută suma de 180.000 lei, iar pentru culte se alocă 110.000 lei.

“În conformitate cu prevederile Legii 350/ 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, intenționez, ca acum, după aprobarea bugetului local să vă propun să analizați și să adoptați o hotărâre în acest sens. Potrivit legii, Municipiul Lupeni prin autoritățile sale locale, Consiliul local al Municipiului Lupeni și respectiv Primarul Municipiului Lupeni, în calitatea sa de autoritate finanţatoare poate acorda pentru anul 2019 finanțare în vederea realizării următoarelor obiective de interes local: sportul pentru toți dar și sprijin fianciar pentru culte. În conformitate cu atribuţiile stabilite de lege, autorității finanţatoare îi revine sarcina elaborării și adoptării programului propriu pentru acordarea de finanţări nerabursabile care să stabilească scopul şi obiectivele acordării finanţărilor, categoriile de beneficiari eligibili, durata, bugetul, dar mai ales procedura pe baza căreia să se acorde. Pentru asigurarea finanțării nerambursabile a programelor precizate, în bugetul local al Municipiului Lupeni aprobat potrivit Hotărârii Consiliului local, au fost alocate sumele necesare astfel încât la categoria sportul pentru toți să putem aloca suma de 180.000 lei iar pentru susținerea cultelor suma de 110.000 lei”, arată Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Atribuirea de contracte de finanţare nerambursabilă se va face în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetele autorităţilor finanţatoare. Propuneri, sugestii, recomandări pe marginea proiectului de hotărâre se primesc la sediul Primăriei Municipiului Lupeni – Registratură sau online.

 

 

Articolul precedentSindicaliștii de la Mintia cer explicații premierului Viorica Dăncilă
Articolul următorElevii din Lupeni oferă un spectacol cetățenilor