Organizația Salvați Copiii îi trimite pe cei mici în tabere. 120 de copii din județele Hunedoara, Argeș, Caraș-Severin, Iași și Vaslui, care au părinții plecați în străinătate, își vor petrece vacanța de vară în taberele deschise de Organizația Salvați Copiii.

Prima tabără de vară organizată de Salvați Copiii va avea loc la Sinaia, în perioada 15 – 19 iulie. Activităţile recreative şi celelalte activităţi de suport , din domeniile educaţional, social şi psihologic, destinate copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în afara țării reprezentanţilor lor din centrele Salvaţi Copiii din judeţele Argeş, Caraş-Severin, Hunedoara, Iaşi, Vaslui (şase centre de zi) sunt realizate cu sprijinul financiar al Pepco România.

De la iniţierea programului dedicat copiilor rămaşi singuri acasă, peste 7.500 de copii şi 5.200 de adulţi au beneficiat de suportul organizației Salvaţi Copiii, cu sprijinul echipelor multidisciplinare formate din asistenţi sociali, psihologi şi cadre didactice, în 17 centre de zi din Bucureşti şi judeţele Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Dâmboviţa (2 centre), Iaşi, Hunedoara (2 centre), Mureş (2 centre), Neamţ, Suceava, Vaslui, Timiş.

 

Articolul precedentContract de 1,5 milioane pentru reabilitarea drumurilor din Simeria
Articolul următorFOTO| „Il Luce”, vizită privată în Hunedoara. „Mă bântuie amintirile”