În perioada 17.01. – 20.01.2023, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, însoțiți de reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat verificări referitoare la modul de exploatare, transport și comercializare a materialului lemnos, de către diferite persoane fizice și juridice, de pe raza comunei Vața de Jos, județul Hunedoara.

În urma controlului efectuat, polițiștii au fost constatat:
– 2 infracțiuni de tăiere fără drept și furt de arbori conform L.G. nr. 46/2008;
– confiscarea faptică a unui volum de 26,682 mc lemn rotund, în valoare estimativă de 6.043,028 lei;
– material lemnos tăiat ilegal = 69,226 mc în valoare de 44.547,894 lei

Din cele cunoscute până în prezent, faptele au fost comise de o persoană fizică de pe raza satului Tătărăștii de Criș, comuna Vața de Jos, județul Hunedoara, față de care urmează a fi luate măsuri în consecință sub supravegherea procurorului de caz iar locul săvârșirii acestora reprezintă o suprafață de fond forestier național proprietate privată a unei asociații composesorale fără contract de prestări servicii silvice și pază cu nici un ocol silvic de profil sau de regim, din anul 2010!”, a transmis IPJ Hunedoara.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentTren rămas blocat în vestul țării, din cauza vremii nefavorabile: copacii smulși de vânt au căzut peste calea ferată
Articolul următorBlocaj la recalcularea pensiilor: nu sunt suficienți bani la buget pentru eventualele majorări. Când vor fi rezolvate inechitățile