Circa 80 de lucrări, realizate de către studenți ai Facultății de Științe Socio-Umane, Specializarea Restaurare-Conservare, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, vor fi prezentate în cadrul unei expoziții vernisată miercuri, 15 mai, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva.

Intitulată „Comunicare prin culoare”, expoziția va fi vernisată, la muzeul din Deva, la ora 13:00, evenimentul desfășurându-se în sălile Palatului Magna Curia, de la etajul superior. „Expoziția etalează diferite tehnici: pictură în ulei pe pânză şi carton, grafică în tempera şi acuarelă pe hârtie, precum și câteva obiecte de artă decorativă şi mixed-media.Tematica diferă şi regăsim: peisaje, compoziţii abstracte sau cu personaje, portrete, realizate în funcţie de specializarea, inspiraţia şi îndemânarea fiecărui student. Expoziţia prezintă diverse motive din autenticitatea tradiţională, evoluţia modernităţii şi realitatea actuală”, menţionează muzeograf dr. Diana Pantea.

La rândul său, coordonatorul studenților lector univ. dr. Daniela Bădilă, declară că, pe simeze vor fi lucrări ale studenților din toți anii de studiu, „relevându-se amprenta originală a fiecărui expozant, cu frământările și căutările potrivit vârstei lor, a împlinirilor și semnificațiilor artistice în varii modalități de exprimare, particularizând viziunile lor creative, prin sugestiva intitulare a evenimentului, <Comunicare prin culoare>”.

Evenimentul este organizat de MCDR Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Expoziția va putea fi vizitată până pe 16 iunie, de marți până duminică, conform programului de vizitare al muzeului din Deva.

Articolul precedentDouă blocuri din orașul Hațeg vor fi reabilitate termic cu bani europeni
Articolul următorStart în campania „Deva curată”. Zeci de saci de gunoaie, adunați în prima zi