Câștig de cauză pentru asocierea de firme care a construit lotul 3 al autostrăzii Lugoj- Deva. Judecătorii de la Tribunalul București i-au dat dreptate antreprenorului în procesul intentat contra statului român. Astfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pierdut o primă bătălie în instanță.

Tribunalul București a admis, vineri, 06 septembrie, cererea prin care statul român, prin CNAIR, a fost chemat în judecată de asocierea de firme care a construit lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva. Magistrații i-au dat câștig de cauză antreprenorului. „Astăzi avem un nou episod din teatrul absurd numit „Muzeul Autostrăzii A1 Lugoj-Deva lot 3”: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a pierdut deja primul proces contra constructorului spaniol Comsa. Vineri, 06.09.2019, Tribunalul București a dat dreptate antreprenorului și a oprit executarea garanției bancare inițiată de CNAIR până la soluționarea cererii de arbitraj din 05.09.2019, procedură care poate dura luni, poate chiar ani întregi. Pe românește, CNAIR nu se poate atinge de banii spaniolilor. Astfel, realitatea contrazice gogoșile vândute de ministrul Transporturilor Cuc și directorul CNAIR Scarlat care declarau că așa-zisele probleme și lucrări nefinalizate de constructor vor fi remediate pe banii acestuia”, arată reprezentanții Asociației „Pro Infrastructură”.

Deschiderea lotului 3, încă incertă

Aceștia mai spun că, în ciuda noilor promisiuni făcute de Cuc, deschiderea tronsonului-muzeu de 21 de km este în continuare incertă, la 28 de zile de când putea fi inaugurat și la 12 zile de la rezilierea contractului executat în proporție de 99 la sută. „Nu este nicio grabă! Șoferii mai pot aștepta, riscându-și viața și rupându-și mașinile pe DN7 și DN68A. Desigur, tot noi vom plăti toate bâlbele și prostiile făcute de iresponsabilii CNAIR”.

Articolul precedentFOTO: Mihai Fifor a participat la inaugurarea noului sediu al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor
Articolul următorJudețul Hunedoara, sub Cod galben, până la noapte