Întrunit astăzi într-o nouă ședință de lucru, Consiliul de Onoare a luat mai multe decizii, între care și cea privind crearea unei platforme, prin care să fie agregate toate știrile, anchetele, dezvăluirile și opiniile membrilor Clubului de Presă, al căror număr crește în mod accelerat, precum și ale caselor de presă, și ele din ce în ce mai numeroase. 

Obiectivul este acela de a crea mai multă vizibilitate și, respectiv, mai multe accesări pentru membrii noștri, stimulând astfel libertatea acestora de a se exprima, anunță Clubul de presă.

Pentru unii dintre membri noștri va exista practic o nouă platformă pe care au posibilitatea să-și publice materialele. 

Vor fi măsurate automat accesările, prin sisteme informatice de ultimă oră va fi asigurată creșterea exponențială a acestora, și vor fi stabilite în mod obiectiv ierarhii zilnice, săptămânale, lunare și anuale, astfel încât premiile acordate de Clubul de Presă, pe categorii jurnalistice, vor beneficia de obiectivitate maximă. 

Prezența pe această platformă nu presupune niciun efort al membrilor noștri, dar este rezervată lor în mod exclusiv.

Invităm și celelalte case de presă, care fie nu s-au constituit într-o asociație, fie s-au constituit într-o organizație exclusiv patronală, să-i îndemne pe redactori să se înscrie la Clubul de Presă, pentru a beneficia și ei de existența acestei platforme.

Referitor la celelalte decizii luate astăzi în Consiliul de Onoare, vom reveni zilele următoare cu noi comunicate. 

 

Articolul precedentHaos în învățământ, e grevă generală – Profesorii nu intră la clasă – Ce salarii cer cadrele didactice
Articolul următorCompetiție de șah rapid între seniorii Devei. Vârsta maximă a participanților – 93 de ani