Traficul rutier pe autostrada A1, între Șoimuș și Simeria, se închide de la mijlocul săptămânii viitoare, mai exact de miercuri, 10 octombrie.

Oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și antreprenorul care execută lucrările la lotul 4 al A1, au luat decizia de a închide traficul pe sectorul respectiv. Motivul: numărul mare de indicatoare rutiere de informare a participanților la trafic ce trebuie montate pe drumurile naționale (DN 76, nodurile cu DN 7 la Șoimuș – Deva și DN 7 Simeria) și în special pe tronsonul de autostradă, pentru ieșirea din trafic.

Astfel, miercuri, 10 octombrie, vor începe efectiv lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție). „În această perioadă sunt în derulare procedurile necesare pentru montarea indicatoarelor. Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza intervenția necesară realizării racordului și estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018”, precizează reprezentanții CNAIR.

Circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri, pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfășoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva.

Articolul precedentWi-Fi gratuit în mijloacele de transport în comun din Deva
Articolul următorJandarmii – fotbaliști de la IJJ Hunedoara au câștigat ,,Cupa Centenarului Marii Uniri”