Traficul feroviar pe intervalul de staţii Petroşani – Băniţa – Merişor – Crivadia a fost reluat începând cu ora 11:21, anunță Compania de Căi Ferate.
Trei trenuri de călători urmează să ajungă cu întârzieri la destinaţie, după ce au staţionat în intervalul în care au fost îndepărtați mai mulţi copaci prăbuşiţi sub greutatea zăpezii pe linia de contact.

“Intervenţiile personalului feroviar au constat în îndepărtarea şi tăierea a 16 arbori care, sub greutatea zăpezii, s-au prăbuşit pe linia de contact, ceea ce a provocat întreruperea alimentării cu energie electrică, iar în anumite zone firul de contact a fost rupt şi a necesitat înlocuirea”, a precizat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Trei trenuri au fost oprite temporar luni dimineaţa în staţiile Merişor, Petroşani şi Banu Mare (judeţul Hunedoara).

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentTrei trenuri blocate în gări, din cauza unor copaci căzuți pe șine. Circulația feroviară oprită temporar în județul Hunedoara
Articolul următorAvertizare prelungită: Cod roşu de viituri pe Bega, până marţi dimineaţa. Cod galben şi Cod portocaliu pe zece râuri