Cererea de plasmă în spitalele din judeţul Hunedoara pentru tratamentul bolnavilor infectaţi cu virusul COVID-19 s-a dublat în ultimele două săptămâni, anunță Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine.

În paralel, s-au consemnate însă şi mai multe persoane vindecate de noul coronavirus care au acceptat să doneze plasmă pentru pacienţii aflaţi în stare gravă.

“Am avut 79 de pacienţi vindecaţi de COVID-19, care au donat plasmă. Le mulţumim, mai ales că între aceştia se numără pacienţi care au donat plasmă şi pentru a patra oară prin plasmafereză. Am reuşit să ajutăm un număr foarte mare de bolnavi, în stare gravă, nu numai din judeţul Hunedoara, ci şi din alte judeţe pentru că, în funcţie de gravitatea cazului, noi împrumutăm sau facem schimb de această plasmă”, spune, directorul CJTS Hunedoara, dr. Victoria Hălmagi.

Directorul centrului mai spune că zilnic există una sau două donări de plasmă prin procedeul de plasmafereză, un aparat special funcţionând la centrul de recoltare din municipiul Hunedoara.

Între persoanele care au donat plasmă de mai multe ori se numără o asistentă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, care a acceptat să doneze de patru ori, până acum, iar un preot se află la treia donare.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 72. Să votezi de două ori este FURT, dar acum s-a rezolvat!
Articolul următorALEGERI LOCALE 2020. Cum trebuie să pui ștampila pe buletinul de vot și când este considerat votul NUL