Organizația Caritas Alba Iulia prin programele sale desfășurate în județul Hunedoara a deschis în mod oficial și festiv Centrul de Îngrijire Medicală și Socială la Domiciliu Simeria (CIMAS Simeria).

Demersul, mediat inițial de către Prefectura Județului Hunedoara prin domnul prefect Fabius Tiberiu Kiszely, susținut de primarul Emil Ioan Rîșteiu respectiv Consiliul Local Simeria și implementat efectiv de Organizația Caritas Alba Iulia împreună cu Direcția de Asistență Socială Simeria se dorește a fi un pas spre normalitate și întărire a sistemului de asistență socială locală a orașului.

„Fiind un serviciu socio-medical adresat persoanelor vârstnice, în contextul realității societății contemporane unde persoanele de vârsta a treia sunt vulnerabile în față bolilor și a singurătății, considerăm mesajele de deschidere, atât al domnului prefect, al domnului primar dar și a celorlați invitați ca fiind unele de încredere în puterea intrinsecă a comunității, în capacitatea acesteia de a avea grijă de proprii “bunici”. O astfel de valoare comunitară este ceea ce caracterizează o societate modernă, europeană și care își însușește modele administrative funcționale”, susține Alexandru Kelemen, reprezentantul Organizației Caritas.

Organizația Caritas Alba Iulia, prin acest parteneriat public-privat își reiterează
dorința de a dezvolta la nivel județean sistemul de îngrijire a vârstnicului la domiciliu,
propune un model viabil, sustenabil și necesar multor comunități urbane sau locale.
Invităm așadar membrii comunității, instituții de sănătate sau de asistență socială
(medici de familie, spital, centre rezidențiale) să folosească aceste servicii în cazul în
care în activitatea dânșilor intră în contact cu persoane vârstnice vulnerabile, fie prin
adresare directă către DAS Simeria sau Caritas Alba Iulia, fie direct la sediul acestora sau
prin canalele online ale celor două instituții.

Articolul precedentFostul antrenor al Simonei Halep, „Cetățean de Onoare” al Hunedoarei
Articolul următorSeniorii din Deva, așteptați la „Toamna Muzicală”