Cel mai vechi cartier al municipiului Lupeni arată acum precum unul de secolul XXI. Cartierul Ștefan, odinioară cartier muncitoresc, și-a schimbat total aspectul datorită lucrărilor de investiții care s-au realizat aici.

Un proiect complex care a început pe mandatul de primar al lui Cristian Resmeriță a fost continuat pe mandatul lui Lucian Resmeriță, iar rezultatele sunt vizibile. Derularea acestuia a început în urmă cu doi ani când primar era Cristian Resmeriță, care a alocat resursele financiare necesare pentru punerea în practică a acestui proiect de maximă importanță pentru locuitorii celui mai vechi cartier lupenean, Cartierul Ștefan.

Canalizarea întârzie implementarea totală a proiectului

Acest proiect de reabilitare avea să fie însă unul complex, care cuprindea alături de lucrări de asfaltare a drumului de acces și introducerea canalizării de către Apa Serv SA. Contractul de lucrări al ApaServ Valea Jiului a fost contestat, astfel că nici până în prezent nu există o dată certă pentru începerea lucrărilor de canalizare. În acest sens, primarul Lucian Resmeriță a dispus începerea lucrărilor de asfaltare a drumului de acces în Cartierul Ștefan. Au fost executate rigolele pentru scurgerea apelor pluviale.

„Întrucât nici până în luna mai a acestui an, Apa Serv SA nu a înaintat un termen cert pentru începerea lucrărilor de canalizare în Cartierul Ștefan, neexistând nici măcar un termen aproximativ de începere a lucrărilor deși Primăria a alocat de aproape doi ani resursele financiare pentru asfaltarea drumului de acces, Apa Serv SA a împiedicat astfel derularea acestor lucrări, am hotărât începerea lucrărilor de reabilitare a acestui cartier cu derularea lucrărilor de reabilitare de la strada a 8-a în sus și au fost refăcute rigolele pentru scurgerea apelor pluviale”, a mai subliniat sursa citată.

Colonia Ștefan este cel mai vechi cartier muncitoresc din municipiul Lupeni a intrat în reabilitare. În Colonia Ștefan locuiesc vreo 500 de familii.

 

Articolul precedentMina Petrila s-a închis, dar încă mai sunt bunuri de păzit
Articolul următorȘedință festivă a CL Hunedoara. Plachetă memorială, dezvelită