Singura salvare a termocentralei Mintia este trecerea pe gaz metan. Aceasta este părerea ministrului propus al Economiei și Energiei, Virgil Popescu. Acum, pentru termocentrala Mintia singura variantă ar fi trecerea pe gaz metan.

“Știu bine situația de la Hunedoara și chiar m-am întâlnit cu liderul de sindicat de acolo și am avut o discuție. Acum două săptămâni am avut în comisie OUG 60 și am depus un amendament ca și societățile aflate în insolvență să poată beneficia de această ordonanță. Practic, acum s-a cerut insolvența voluntară, reorganizarea Complexului Energetic Hundoara și dacă nu aveam ordonanța în plenul reunit, Hunedoara nu putea beneficia de această ordonanță prin care practic se salvează producătorii de energie electrică. La Hunedoara, cu centrala de la Paroșeni nu avem probleme, iar la Mintia ar trebui ca producția de energie să fie pe bază de gaz”,  a spus Virgil Popescu, ministrul propus al Economiei și Energiei.

Situația de la termocentrala Mintia este critică. La cea mai mare unitate de producere a energiei electrice din vestul țării nu s-au realizat investițiile pentru conformarea la cerințele de mediu.

 

 

Articolul precedentRealitatea merge mai departe. Realitatea TV a devenit Realitatea Plus
Articolul următorLa Deva, continuă operaţiunea de marcare a trecerilor pentru pietoni din oraş