Vremea deosebit de caldă în sud-estul țării. De vineri seara, aria precipitațiilor va cuprinde aproape toată țara, pentru ca sâmbătă frigul să se întoarcă în forță în vestul, nordul și parțial în centrul țării.
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua în vestul și centrul țării, iar mai ales spre seară și noaptea și în sud-vest și pe arii mai restrânse în rest.
„Ploile vor avea și caracter de aversă, trecător vor fi descărcări electrice, iar izolat, cel mai probabil în Banat, sudul Crișanei și în zonele de munte, se vor acumula cantități de apă de peste 15-20 l/mp. La altitudini de peste 1800 m în zona montană vor fi precipitații mixte. Vântul va avea intensificări la munte în general cu viteze de 60-70 km/h, iar în zona înaltă rafalele vor depăși 80-100 km/h, dar local și temporar și la viteze mai mici, și în restul regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 22 grade Celsius, iar cele minime se vor situa, în general, între 2 și 10 grade Celsius. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață”, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Și vineri, tot de vreme foarte caldă vom avea parte în sud-estul țării. Cerul va fi temporar noros și mai ales spre seară și noaptea va ploua, pe arii relativ extinse în jumătatea de vest a țării și izolat în rest. Ploile vor avea și caracter de aversă, trecător vor fi posibile descărcări electrice, iar îndeosebi în regiunile vestice și la munte, cantitățile de apă pot fi mai însemnate (10-15 l/mp). În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar pe arii restrânse și în vestul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 20 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 11 grade Celsius. Izolat, la începutul și sfârșitul intervalului, va fi ceață.
Ziua de sâmbătă vine cu frig. Meteorologii anunță că vremea va intra într-un proces de răcire în vestul, nordul și parțial în centrul țării, dar în rest va fi în continuare mult mai cald decât în mod obișnuit la această dată. Va ploua pe arii extinse, iar în zonele de munte, trecător și în nordul Moldovei și în Transilvania se vor semnala precipitații mixte.