„Crăișorul Munților”, Avram Iancu, va fi comemorat, în acest an, pe 7 și 8 septembrie, în Panteonul Moților de la Țebea. Manifestările cultural patriotice sunt organizate, la împlinirea a 147 de ani de la moartea lui Avram Iancu, de Prefectura Județului Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara, Centrul de cultură și artă al județului Hunedoara și Primăria Comunei Baia de Criș.

În fiecare an, la început de septembrie, câteva mii de oameni se adună la Țebea, la evenimentul organizat în memoria eroului transilvănean Avram Iancu. Ca de obicei, printre miile de persoane prezente la manifestări, sunt aşteptaţi să vină și reprezentanți ai autorităţilor locale şi judeţene, cât şi lideri ai partidelor politice de la putere şi din opoziţie, parlamentari sau miniştri. Printre cei care vor fi invitați să participe la ediția din acest an a Serbărilor Naționale, se numără președintele României, Klaus Werner Iohannis, cel al Senatului, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, precum și alți membri ai Guvernului, senatori și deputați.

Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moți înstăriți din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluția de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntașii intelectualității românești transilvănene luptătoare pentru emancipare socială și națională. A fost unul dintre inițiatorii și organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai și 15-23 septembrie 1848, și conducătorul cetelor înarmate de țărani și mineri din Munții Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate. “Crăișorul Munților” a murit la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criș, și trei zile mai târziu a fost înmormântat în cimitirul de la Țebea, lângă Gorunul lui Horea.

Articolul precedentNoul an școlar începe pe 9 septembrie
Articolul următorLupeni: Echipă mobilă pentru combaterea violenței domestice