Devenii nu se mai prea înghesuie să își lase mașinile în parcarea publică din centrul istoric al orașului (de lângă „Ceapa Roșie”), de când aceasta a devenit cu plată. În apropiere, în schimb, autoturismele sunt parcate bară la bară, în spații verzi, pe trotuare sau pe unde șoferii au găsit câteun loc liber.

Parcarea cu plată, din Piața Unirii, din Deva a devenit cu plată de la mijlocul acestei săptămâni. Mai exact, din data 4 februarie, șoferii care vor să își lase mașinile acolo trebuie să scoată bani din buzunar. Tarifele percepute au fost stabilite de legislativul local. Doar primele 15 minute sunt gratuite, după aceea, primele două ore sunt taxate cu 2 lei/oră. După cele două ore de staționare, tariful scade la 1leu/oră. Cei care pierd tichetul de parcare, taxa suplimentară pentru eliberarea altuia nou este de 50 de lei. În cazul în care durata de parcare a mașinii depășește 5 zile, tariful majorat este de 50 de lei pe zi. Persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora pot beneficia la cerere de un card-legitimație pentru un loc de parcare gratuit, după cum au transmis reprezentanții municipalității.

De când s-a introdus sistemul de taxare, șoferii nu prea vor să o mai folosească. Altfel nu s-ar putea explica cum de, în parcare sunt doar câteva mașini lăsate, iar în afara acesteia, în zona învecinată e plin de autoturisme. Se pare că, șoferii preferă să parcheze pe lângă clădiri, pe borduri, trotuare sau spațiile verzi din zona respectivă, pentru că acolo este gratuit.

 

Parcarea respectivă a fost construită și dată în folosință în 2016, fiind destinată doar mașinilor fără remorcă, cu masa maximă autorizată de 2.500 de kilograme. Autoritățile locale au vrut să introducă sistemul de plată mai demult, încă din vara anului trecut, însă numai acum au reușit.

Sursa foto: Soimareanu Alexandru/Facebook
Articolul precedent„Ziua Îndrăgostiților”, marcată la complexul acvatic din Deva
Articolul următorSchi deasupra norilor