Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată telefonic, prin numărul de urgență 112, despre faptul că un cal maltratat, într-o stare precară de sănătate, se află pe domeniul public al localității.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Vulcan si cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara. Aceștia au dispus plasarea animalului într-un adăpost autorizat.
”Totodată, în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. Se fac, momentan, cercetări IN REM sub aspectul comiterii infracțiunii de rele tratamente față de animale. La data de 13.04.2021, exemplarul cabalin a fost alocat unui O.N.G. specializat în protecția animalelor, prin emiterea, de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, a unui ordin de plasare a animalului în adăpost. Activitatea a beneficiat de sprijinul specialiștilor D.S.V.S.A. Hunedoara”, informează IPJ Hunedoara.
Sursa: Realitatea de Hunedoara