A început în Parlament ședința în care sunt reunite Camera Deputaților și Senatul. Urmează votul de învestire pentru Guvernul propus de premierul desemnat Marcel Ciolacu.

UPDATE 14:00  – Ludovic Orban: „Nu pot vota vâslașul lui Dragnea”

”Vă anunț că parlamentarii liberali de dreapta nu au cum să voteze învestirea acestui Guvern. noi, spre deosebire de cei cărora le-am dat trei trandafiri, noi suntem consecvenți cu ce le-am promis oamenilor. 

Domnule Ciolacu, eu nu v-aș vota nici măcar la Dobroiești ca primar. Nu am să votez pe cineva care nu știu ce liceu a terminat, când și-a luat BAC-ul, un om care și-a făcut doctoratul la Academia SRI, dar care a fost exmatriculat și de acolo.

Nu am cum să votez băiatul bun la toate gonacul lui Hayssam, vâslașul lui Dragnea. Nu am cum să votez un om care ține România în sărăcie!

Nu am cum să votez Guvernul Ciolacu, pentru că programul ăsta este un bla-bla-bla. Mai bine scriați programul ăsta de guvernare pe hârtie igienică, nimeni nu-l va respecta.

Domnule Ciolacu, sigur citiți mai bine decât doamna Dăncilă, dar doamna Dăncilă vă depășește ca  realizări în CV, dar și în onestitate.

La final, vă fac cadou cartea ”Pas cu pas” a președintelui Iohannis, luată de la un anticariat.”, 

UPDATE 13:50  – 

Kelemen Hunor spune că PSD a luat copy paste fostul program de guvernare al coaliției și promite lucruri deja îndeplinite.

„A fost o perioadă dificilă, cu o mână stingeam incendiile și cu alta încercam să construim ceva. Acum câteva zile credeam că în România vom putea vorbi cu zâmbetul pe buze de respectarea cuvântului dat, de vertificalitate și onoare politică. Acest mesaj ar fi fost necesar într-un moment dificil, de provocări dificile. Execuția cu premeditare a fost pusă în practică foarte zgomotos. Da, nu neg, suntem supărați. Cum să nu fim supărați când văd că profesionalismul nu contează. Prin umilirea celuilalt și încălcarea cuvântului dat nu se poate construi nimic.

Domnule Ciolacu, nici nu ați depus jurământul și deja multe din programul de guvernare sunt deja îndeplinite. Așa se întâmplă când iei programul cu copy paste. Despre lista guvernului, spus numai atât: Dacă cineva are o legătură specială cu baronul Brukenthal îi transmitem salutări”, a spus Hunor, cu aluzie la Raluca Turcan, numită ministru al Culturii. În 2021, Raluca Turcan i-a urat „La mulți ani” baronului Samuel von Brukenthal, deși acesta a murit în 1803

UPDATE 13:45 – George Simion, discurs exploziv în Parlament: „AUR are un program de guvernare și ne interesează foarte mult cu cine vom guverna din 2024”

”M-am uitat, așa, astăzi în sală și n-am înțeles cine face circ și scandal. ”Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară” – am citat din Eminescu.

În discursul meu de azi nu o să vorbesc despre Omar Hayssam, nici despre benzinăriile și farmaciile de Buzău, nici de studiile nefăcute la timp, nici de partenera de viață care controlează subvențiile, nici de cei 90% dintre cei din anturajul dumneavoastră care sunt angajați la stat.

Vreme de un an și jumătate am avut un Guvern și activitatea a fost nesatisfăcătoare. Vom avea un an și jumătate alt Guvern, condus de Marcel Ciolacu. AUR are un program de guvernare și ne interesează foarte mult cu cine vom guverna din 2024.

Ați promis că veți tăia din comunele care au puțini locuitori și din primăriile cu aparat de lcuru generos.

Vrem să știm la ce v-ați referit când ați spus că românii sunt sclavii moderni ai Europei. Noi suntem iobagi, care aveau obligația să munească 52 de zile pentru stat. Asta era în 1512, dar astăzi este mai rău, pt că românii lucrează 2 zile pe săptămână pentru stat și a treia ca să plătească taxele.

Vrem să vedem de ce vreți să adoptăm moneda euro. Am vorbit cu specialiști și ne-au spus că nu este momentul potrivit.

Vrem să știm de ce nu ați spus nimic despre spațiul Schengen.

Facem ceva cu gazele din Marea Neagră. Îndrăznim să beneficiem de gazele României? Va fi iertat în continuare OMV-ul de plata taxelor? Care va fi politica dumneavoastră?

Vedem componența acestui Guvern. La Justiției ați pus-o pe păpușa lui Vlasov, la Agricultură pe păpușa lui Paul Stănescu, nu mai vorbim de batjocura de la Sănătate.

Probabil că Kelemen Hunor și-a făcut calculele și a văzut că aceasta este o corabie care se scufundă și de aceea v-a refuzat politicos. De obicei UDMR alegea cu cine guvernează.”, a spus George Simion.

UPDATE 12:54 – 

Premierul desemnat Marcel Ciolacu a ținut să anunțe, de la tribuna Parlamentului, că înainte de a primi votul de învestitură parlamentarii trebuie să știe că va fi principalul promotor al tăierii pensiilor speciale.

”Stă în puterea noastră să astupăm prăpastia uriașă de încredere care este astăzi între clasa politică și cetățeni !

Și vom reuși asta dacă vom începe cu reducerea cheltuielilor statului.

Am vrut ca prim-ministru să am un Guvern cu mai puține ministere. Am redus numărul de ministere și vom reduce și numărul secretarilor de stat. În acest Guvern vor rămâne doar oamenii care muncesc!

Trebuie să reducem risipa! Și cred că acest nou Guvern trebuie să își asume cu mult curaj legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat. Este nedrept pentru restul cetățenilor ca aparatul de stat să fie înțesat cu speciali.

La fel cum trebuie, împreună, să facem dreptate odată pentru totdeauna în ceea ce privește pensiile speciale!

Este poate cea mai grea reformă, care a rupt cel mai mult societatea. Dacă vrem să redăm încrederea în stat, atunci trebuie să înțelegem că nu mai putem avea două categorii de cetățeni: unii normali și unii speciali. Toți suntem români!

Înainte de a-mi da votul vă anunț: susțin cu tărie eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari! Este singura soluție pentru a avea legitimitate, pentru a tăia apoi toate pensiile speciale. Și vreau ca Parlamentul să fie alături de mine și de Guvern! Să reușim împreună să facem reformă, să aducem dreptatea și să luăm banii din PNRR!”, a spus Marcel Ciolacu.

 

Iată discursul integral:

„O să vin cât se poate de des în Parlament și o să încerc să nu lipsesc niciodată la dezbateri, pentru că mi-ar lipsi atmosfera incendiară cum este în Parlamentul României”, și-a început Ciolacu discursul în Parlament.

„Întreaga lume este zdruncinată de probleme. Vremurile idilice în Europa și în lume au trecut. Astăzi, vorbim despre o luptă crâncenă pentru supraviețuire a valorilor care au stat la baza societății în care trăim.

Economiile suferă, extremismul pune democrațiile sub presiune, iar regimurile autoritare își invadează vecinii. În plus, creșterea prețurilor la energie și la alimente are un impact devastator asupra oamenilor.

Toate aceste lucruri au făcut ca tensiunile sociale să crească. Și am văzut în ultimele săptămâni cum diferite categorii sociale au coborât în stradă.

Acestea sunt provocările. Sunt multe și grele. Însă a fugi de responsabilitate nu este o opțiune pentru mine! Fuga nu este în ADN-ul PSD! (…)

Vin astăzi în fața dumneavoastră să îmi asum un program de guvernare și o echipă de miniștri cu care să depășim toate aceste greutăți!

Vin dintr-un partid care și-a asumat cele mai grele provocări ale istoriei noastre de după 1989. Tranziția grea, dar și aderarea la Uniunea Europeană și NATO.

Datoria mă obligă să fac un pas în față și să îmi asum responsabilitatea atunci când societatea este frământată de probleme.

Sunt hotărât să înfrunt problemele direct. Nu voi da niciun pas înapoi !

Nu sunt perfect! Sunt om! Dar nu mi-e frică de greutăți. Iar, ca viitor prim-ministru, voi face tot ce depinde de mine pentru ca niciunui român să nu-i mai fie frică. Frică de ziua de mâine! Frică de prețuri! Frică pentru sănătatea și educația celor dragi!

Mie nu îmi e teamă să duc România acolo unde îi este locul! Știu că am de partea mea istoria de luptă a poporului nostru. Valorile noastre puternice legate de familie și tradiții. Și, mai ales, – am multă credință

Credința mea este în Dumnezeu și în România! Trebuie doar ca și noi, românii, să credem în viitorul țării! (…)

România reală nu este cea de pe rețelele de socializare. România reală este România oamenilor care muncesc din greu zi de zi. Și care știu că dacă s-ar opri din muncă, fie și pentru o clipă, atunci nu ar mai avea bani nici de facturi, nici de mâncare, nici pentru școala copiilor sau medicamentele părinților.

România reală este cea care în care românii au speranța ca, măcar o dată,  să simtă că nu mai sunt pe cont propriu. Că acest stat nu este o junglă în care fiecare se descurcă cum poate. În care fiecare supraviețuiește cum poate. Și în care regulile sunt doar pentru cei slabi, niciodată pentru cei din vârf.

România la care visează cei mulți este cea în care ești tratat cu respect atunci când îți plătești taxele. Este lumea în care poți să mergi decent pe o autostradă de la București la Iași. În care poți să mergi cu încredere într-un spital de stat. În care copilul tău învață la școală, nu doar la meditații. Și în care ai suficienți bani să faci, măcar o dată pe an, un concediu cu familia.

Aceasta este lumea pe care și-o doresc românii! Aceasta este lumea pentru care au murit semenii noștri la Revoluție! Aceasta este lumea pe care milioane de părinți, copii, frați și surori au căutat-o cu disperare peste hotare. Și aceasta, cred eu, trebuie să fie România tuturor românilor! Acesta este România pe care trebuie să o construim noi acum! (…)

Suntem cu toții de acord că, în anul 2023, profesorii nu trebuie să își strige nevoile și disperarea pe străzi.

Este evident că, începând cu anii 90, acest stat nu și-a onorat contractul social și a neglijat educația. Suntem aici din cauza greșelilor făcute timp de 30 de ani !

Profesorii au obosit să tot spere că cineva le va reda demnitatea și respectul cuvenit în societate.

De aceea, când vina vorba de Educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine. Ca prim-ministru, voi livra la milimetru ce am promis.

Iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că  fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis.

Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi, împreună, soluțiile corecte la această problemă.

După 30 de ani, acest Guvern este pregătit să facă dreptate dascălilor. Acesta este angajamentul meu ferm ca viitor prim-ministru!

Dincolo de asta, trebuie să fim conștienți că nu este vorba doar de bani. Banii dați fără cap se vor risipi ca apa în nisip. Și peste 4 ani vom fi în același loc.

Trebuie ca specialiștii din educație, alături de profesori și ministerul Educației, să găsească un sistem prin care salariile să reflecte în mod corect respectul cuvenit meseriei, dar și performanța. Este nevoie de criterii. Profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți ! Trebuie să câștige mai mult! Pentru că așa este normal.

România nu trebuie să mai aibă licee în care niciun elev nu ia BAC-ul. România nu trebuie să mai aibă în sistemul de Educație oameni cu 2 și 3 la titularizare, care s-au făcut profesori doar pentru că n-au găsit altceva mai bun de făcut.

Dar, pentru asta, trebuie să facem un sistem echitabil, performant și avantajos pentru toți profesorii care își fac datoria!

Primul pas va fi ca salariul debutanților din Educație să pornească de la salariul mediu brut pe economie! Iar Educația să fie din nou un domeniu care să atragă cei mai buni oameni.

Și voi face asta pentru că eu cred că orice viziune pentru națiune se construiește doar punând  educația pe primul loc. (…)

A venit timpul ca România să fie acea țară pe care ne-o dorim toți! A venit timpul ca România să fie o țară mai puternică și mai unită.

Dar, pentru asta, trebuie să avem instituții puternice! Guvernarea trebuie să fie pentru toți românii, nu împotriva cuiva sau a ceva. Nu poți să ai o guvernare bună dacă împarți România în două: una de stânga, una de dreapta, una bună și una rea, una rurală și una urbană.

Există o singură Românie și ea trebuie să aibă un singur guvern pentru toți cetățenii! Iar acela trebuie să fie Guvernul României.

Trebuie să fim responsabili în fața românilor care au dat dovadă de multă putere în aceste momente grele. Românii au înfruntat o pandemie, iar acum se luptă cu inflația și cu prețurile. În toate aceste crize, românii au demonstrat rezistență și curaj. Și au rămas fermi. Așa cum au făcut-o mereu de-a lungul istoriei!

În fața lor, noi, toți liderii politici din această sală, trebuie să ne înclinăm.

(….)

PSD a demonstrat deja că înțelege aceste lucruri. Am renunțat la interesele proprii și am întins o mână PNL atunci când timpurile istoriei au cerut asta.

Am format această mare Coaliție pentru stabilitatea României în vremuri grele.

Vă garantez că voi trata întotdeauna cu respect liderii politici ai acestui partid, care au servit țara cu adevărat, la fel cum voi simți doar indiferență față de cei care au crezut că România este un cazino în care se pot juca cu banii românilor.

PSD nu va șovăi niciodată să spună ceea ce gândește și ce credem că este bine pentru România. Dar asta nu înseamnă că nu vom lucra în fiecare zi cu partenerii noștri pentru a asigura o guvernare responsabilă și eficientă.

Această coaliție a demonstrat în ultimele 18 luni că poate obține rezultate. Am stabilizat țara în cel mai greu moment din ultimii 20 de ani. Programele Sprijin pentru România au protejat populația și economia în fața crizelor!

Am plafonat prețurile la energie și gaze. Am venit cu un pachet social pentru românii cu venituri mici și pentru pensionari.

Am crescut salariul minim și pensiile. Și am întors 6% din PIB în economie, adică de 3 ori mai mult decât în guvernarea de dreapta din perioada 2020-2021.

Trebuie să continuăm în direcția bună! Când vorbim despre România, trebuie să privim dincolo de liniile de partid!

Mă angajez să lucrez cu fiecare dintre dumneavoastră, indiferent de partid.

La fel cum mă angajez ca, pentru binele României, să stabilesc parteneriate reale cu sectorul privat, societatea civilă, sindicate și mediul academic! (…)

Orice viziune pentru națiune începe prin a le oferi oamenilor mai multă demnitate. Mai mult respect. Și mai multă empatie pentru problemele LOR.

Stă în puterea noastră să astupăm prăpastia uriașă de încredere care este astăzi între clasa politică și cetățeni !

Și vom reuși asta dacă vom începe cu reducerea cheltuielilor statului.

Am vrut ca prim-ministru să am un Guvern cu mai puține ministere. Am redus numărul de ministere și vom reduce și numărul secretarilor de stat. În acest Guvern vor rămâne doar oamenii care muncesc!

Trebuie să reducem risipa! Și cred că acest nou Guvern trebuie să își asume cu mult curaj legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat. Este nedrept pentru restul cetățenilor ca aparatul de stat să fie înțesat cu speciali.

La fel cum trebuie, împreună, să facem dreptate odată pentru totdeauna în ceea ce privește pensiile speciale!

Este poate cea mai grea reformă, care a rupt cel mai mult societatea. Dacă vrem să redăm încrederea în stat, atunci trebuie să înțelegem că nu mai putem avea două categorii de cetățeni: unii normali și unii speciali. Toți suntem români. (…)

Articolul precedentMarcel Ciolacu: ”Susțin cu tărie eliminarea pensiilor speciale”
Articolul următorIpoteză șoc! Dosarul morții Mădălinei Manole ar putea fi redeschis. „Avem expertize care arată omorul”