Veste bună pentru turiștii care ajung în Retezat. Administratorii Cabanei Pietrele au anunțat redeschiderea complexului de agrement.

Cabana Pietrele din Retezat a fost închisă în toamna anului trecut, mai exact la mijlocul lunii octombrie 2018. Turiștii care ajungeau în zonă erau întâmpinați de un afiș prin care erau informați că „până la lămurirea statutului acesteia, cabana va fi închisă”. Se pare că, problemele s-au rezolvat între timp, fiindcă administratorii acesteia au anunțat redeschiderea cabanei începând cu data de 30 aprilie. Anunțul a fost făcut pe pagina de pe rețeaua de socializare.

Cabana Pietrele este așezată în „inima” Parcului Național Retezat, la altitudinea de 1480 metri, fiind una dintre cele mai cunoscute cabane montane din Retezat. Aceasta reprezintă, de asemenea, un punct de plecare pentru șase trasee turistice clasice.

Articolul precedentCampanie pentru igiena mâinilor derulată de DSP Hunedoara
Articolul următorSTATISTICI| Peste 150 de infecții intraspitalicești, în județul Hunedoara