Bursele vor putea fi suplimentate în timpul anului şcolar şi cu alte sume alocate de primării sau obţinute de unităţile de învăţământ din activităţi reglementate prin lege. De asemenea, vor fi introduse bursele tehnologice în liceele de profil, cele de performanţă pentru olimpici şi bursele pentru mamele minore care continuă studiile, informează Radio România Actualități (RRA).

Patru tipuri

Pentru anul școlar 2023-2024, Legea învăţământului preuniversitar stabileşte valoarea minimă care va fi acordată pentru bursele elevilor din gimnaziu şi liceu, dar şi tipurile de venituri acordate lunar şcolarilor. Vor fi patru tipuri de bursă: de merit socială, tehnologică şi de excelenţă pentru olimpici.

Până la 3000 de lei

Potrivit noilor reglementări, bursa de merit creşte de la 200 la 450 lei, cea socială ajunge la 300 lei şi aceeaşi sumă se va acorda şi pentru bursa tehnologică. În privinţa burselor de excelenţă pentru olimpici, acestea pornesc de la 700 lei pe lună, în cazul premiilor obţinute la nivel naţional şi pot ajunge până la nivelul salariului minim brut pe economie, care în acest an este de 3.000 lei. 

Mai pot contribui și alții 

Legea învăţământului prevede bursă de 700 lei lunar şi pentru mamele minore reintegrate într-o unitate de învăţământ. Tot de la bugetul de stat vor putea fi acordate burse şi pentru elevii din şcolile particulare şi confesionale, pentru rezultate excelente învăţătura. De asemenea, bursele sociale şi cele tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă, iar banii acordaţi elevilor pot fi suplimentaţi cu sprjinul primăriilor sau prin activităţi desfăşurate de unităţile de învăţământ.

Articolul precedentCiolacu, către autoritățile locale: „Accesați fonduri pentru eficientizarea sistemelor de încălzire centralizată”
Articolul următorCozi de maşini la ieşirea din ţară la vama Nădlac. Românii care au venit în vacanță în țară se întorc la muncă în străinătate