Baloo, mascota stațiunii Straja, a împlinit 19 ani. La fel ca la fiecare aniversare, ursului i-a fost pregătit un tort cu fructe și miere, dar și șampanie, iar sute de copii i-au urat „La mulți ani”. 

Baloo a fost sărbătorit de sute de turiști care s-au aflat în stațiunea montană Straja. Cu toții i-au cântat și i-au urat „La mulți ani”. Tot în cinstea mascotei stațiunii a fost organizată și Cupa Baloo la schi, destinată copiilor.

DCIM103GOPRO

Povestea lui Baloo începe în anul 2000, când acesta era doar un pui. A fost găsit rănit pe munte de către cabanieri, care ulterior l-au adoptat şi l-au îngrijit. În timp, mii de turişti au venit să îl vadă la Straja.

Emil Părău, omul de afaceri care a dezvoltat la Straja cel mai mare domeniu schiabil din ţară şi care l-a îngrijit pe Baloo din anul 2000 şi până acum, le-a oferit tuturor celor care au venit la petrecere şampanie fără alcool şi multe prăjituri.

 

 

Articolul precedentMărţişoare handmade, confecţionate de voluntarii Crucii Roşii Deva, în scop caritabil
Articolul următorParângul Night Challenge și-a desemnat câștigătorii