Aproape 120.000 de candidaţi din întreaga ţară sunt aşteptaţi luni la prima probă a Bacalaureatului, cea scrisă la Limba şi literatura română.

Ministerul Educaţiei anunţă că probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului naţional de bacalaureat vor începe luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. În toată ţara au fost organizate 475 de centre de examen.

Potrivit datelor transmise de comisiile judeţene de organizare a examenului de bacalaureat, 117.219 candidaţi din toate promoţiile sunt aşteptaţi să participe la prima probă, cea la Limba şi literatura română. Conform regulamentului, există candidaţi din promoţiile anterioare care susţin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate şi recunoscute în sesiunile precedente.

Marţi, a fost programată proba obligatorie a profilului (Matematică şi Istorie) iar miercuri va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfăşura joi.

Toate probele ţin trei ore, încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie, până la ora 12:00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Afişarea rezultatelor finale se va face pe 1 iulie.

 

Sursa: Libertatea Zilei