Incident rutier, noaptea trecută, pe Drumul Naţional (DN) 7, în zona Haltei Geoagiu, unde un autoturism s-a răsturnat într-un şanţ. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că maşina a fost condusă de un tânăr de 24 de ani.

Oamenii legii au demarat cercetări pentru a stabili cum a ajuns cu roţile în sus. Din primele investigaţii, s-a constatat că totul s-a întâmplat din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum. Mai mult, se pare că, înainte de a se urca la volan tânărul consumase băuturi alcoolice. „În data de 29 noiembrie 2019, în jurul orei 00:05, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată despre faptul că pe D.N. 7, în zona Halta Geoagiu, se află o mașină răsturnată în șanț.La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție rutieră care a stabilit că un tânăr în vârstă de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, din direcția Orăștie spre Sebeș, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la U.P.U. Orăștie, pentru recoltarea probelor biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar avarierea autoturismului”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Articolul precedentSitul istoric Sarmizegetusa Regia trece la programul de iarnă
Articolul următor39 de ani de la tragedia în care au murit 53 de mineri