Aviz locuitorilor municipiului Deva, care au solicitat locuințe ANL. Aceștia trebuie să se prezinte, până pe data de 14 iunie, la Direcția de Asistență Socială pentru reactualizarea dosarelor.

Potrivit reprezentanților Direcției de Asistență Socială Deva, măsura are în vedere modificările intervenite în legislație, conform cărora lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe pentru tineri destinate închirierii se reface ori de câte ori este cazul, dacă în anul respectiv urmează să se finalizeze și să se repartizeze locuințe noi pentru tineri, iar titularii înscriși pe lista aprobată inițial nu mai îndeplinesc criteriile de acces la locuință sau dacă există locuințe rămase vacante.

Articolul precedentViorica Dăncilă s-a crezut în Hunedoara, în timpul vizitei sale în județul Suceava
Articolul următorPremii pentru studenții hunedoreni la Salonul Internațional de Inventică