Manifestări specifice sărbătorilor pascale vor avea loc, începând de săptămâna viitoare, la Muzeul de Istorie Locală şi Etnografie din Brad. Este vorba despre ateliere de „bătut toaca” şi de „împistrit ouă”.

La atelierele, organizate între 16 şi 19 aprilie, vor participa elevi din municipiu. Copiii vor lua parte la activităţi în cadrul Programului „Şcoala, altfel!”.

Tot în acea perioadă, la sediul muzeului din Brad, vor fi expuse ouă încondeiate şi gravate, realizate de Silvia Dușan și Corina Bereș. ”Pentru a ne aminti de satul zărăndean de altădată, când în Postul Paștelor prin grădini și pe dealuri se auzea glas de toacă, iar bunicile noastre împistreau cu multă migală și îndemânare ouăle atunci luate din cuibare, dându-le o nouă înfățișare, îmbrăcându-le în haine noi și colorate pentru ziua de Înviere, vor fi expuse, ouă gravate, realizate de Corina Bereș și ouă încondeiate, realizate de Silvia Dușan”, menționează muzeograful Monica Dușan, organizatorul evenimentului.

Articolul precedentAccident îngrozitor la Vulcan. O femeie a murit după ce a fost târâtă pe asfalt câteva zeci de metri
Articolul următorProgramul comun dintre Petroșani și Varpalota continuă și anul acesta