Asistentele medicale şi infirmierele de la secţia ATI a Spitalului municipal din Orăştie au revenit asupra deciziilor prin care şi-au înaintat demisiile în bloc şi s-au întors marţi la serviciu, după ce, luni, au anunţat că pleacă din unitatea medicală din cauză că se tem de infecţia cu noul coronavirus.

Potrivit managerului unităţii medicale, Graţiela Achim, secţia de ATI nu este încă funcţională, deoarece medicul care lucra acolo şi-a menţinut hotărârea de a demisiona, motiv pentru care conducerea spitalului a solicitat detaşarea unui alt medic specialist ATI din judeţul Hunedoara.

„Din păcate, secţia nu poate funcţiona în lipsa medicului ATI. Aşteptăm să fie detaşat un alt medic specialist ATI din judeţ”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, managerul spitalului.

Singurul medic de la secţia ATI a Spitalului municipal din Orăştie, împreună cu cinci asistente şi cinci infirmiere au demisionat luni din funcţii, conducerea unităţii medicale şi autorităţile locale încercând să găsească o soluţie pentru rezolvarea problemei apărute.

Primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, a apreciat, luni, că demisia cadrelor medicale s-ar fi produs pe fondul unei stări de teamă, menţionând însă că spitalul dispune de echipamentele de protecţie necesare şi că unitatea medicală nu s-a confruntat cu niciun caz de coronavirus. 

Articolul precedentCORONAVIRUS ROMÂNIA. Bilanț oficial – 2.245 infectări și 69 de decese
Articolul următorÎncă trei decese înregistrate din cauza COVID-19. Bilanțul a crescut la 72 de decese în România