Municipiul Petroșani va beneficia de noi fonduri europene. Circa două milioane de euro vor ajunge în capitala Văii Jiului. 

Astfel, pentru proiectele depuse de municipalitatea din Petroșani în vederea creşterii eficienței energetice la un număr de alte cinci blocuri de locuințe din municipiul Petroşani, unitatea de gestionare a fondurilor europene disponibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a aprobat contractul de finanțare care a fost semnat luni, 20 mai 2019, de către ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu și viceprimarul municipiului Petroșani, Nicolae Florin. 

Valoarea investițiilor care vor fi finanțate pentru reabilitarea termică a celor 5 blocuri de locuințe din Petroșani este de 8.884.977,21 lei.

La Petroșani, au mai fost semnate și alte contracte cu finanțare europeană care au ca obiect realizarea de investiții pentru reabilitarea blocurilor de locuințe și creșterea eficienței energetice a acestora

Articolul precedentCNI dă undă verde modernizării cinematografului din Lupeni
Articolul următorTradiția menținută de momârlanii din Dealul Babii