Excelența sa, Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a venit la Deva. Diplomatul a fost primit de oficialitățile locale și județene.

Ambasadorul SUA s-a întâlnit cu primarul Devei, Florin Oancea. „Excelenţa Sa se află pentru prima dată în vizită oficială la Primăria Municipiului Deva. A fost o discuție extrem de plăcută și de utilă, de peste o oră, despre viitorul relațiilor dintre municipiul nostru și investitorii americani, despre infrastructură, dezvoltarea turismului și facilitățile pe care Deva le oferă. Excelența Sa, domnul Hans Klemm, a fost entuziasmat, în mod particular, de intenția noastră de a dezvolta infrastructura pentru competiții sportive de nivel național și internațional, ceea ce va duce la creșterea atractivității orașului”, a spus edilul șef al municipiului Deva.

De asemenea, la sediul Prefecturii Hunedoara, din Deva, reprezentantul diplomatic a avut o întâlnire cu președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, și prefectul județului, Fabius Kiszely. Înaltului oaspete i s-a prezentat situația economico-sociala existentă și oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă județul Hunedoara.

Vizita ambasadorului SUA la Deva are loc cu prilejul inaugurării, joi după-amiază, la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara, a Raftului American-American Shelf, care reprezintă o donaţie de carte – literatură americană clasică şi contemporană, literatură pentru copii şi tineret, materiale pentru învăţarea şi predarea limbii engleze, precum şi cărţi despre politica externă, geografia şi istoria Statelor Unite. Colecţia oferă acces la resurse despre S.U.A., cultura şi valorile americane.

Donaţia oferită de ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, intră în patrimoniul bibliotecii județene din Deva spre a sta la dispoziţia profesorilor, elevilor şi a publicului interesat.

Articolul precedentCastelul contelui Nopcsa, din Săcel, intră în restaurare
Articolul următorDascălii, sărbătoriți la Lupeni