Alte trei unităţi de învăţământ din judeţul Hunedoara au primit titlul de „Şcoală Europeană”. Este vorba despre Liceul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Deva și Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din Brad.

Festivitatea de decernare a acestui titlu s-a desfăşurat, ieri, la Palatul Parlamentului din București.

Titlul„Școală Europeană” conferă școlilor recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care le fac pentru menținerea titlului obținut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

Anul acesta, la ediția a XVI- a, la nivel național au candidat 136 de unități de învățământ din care 87 au fost declarate câștigătoare ale onorantului titlu. Județul Hunedoara a participat la competiție cu patru unități de învățământ care și-au depus candidatura, dintre care trei au fost declarate câștigătoare.

Articolul precedentPlăcuţele de înmatriculare pierdute în timpul inundaţiilor din Deva apar ca „ciupercile după ploaie”
Articolul următor14 milioane de lei pentru lucrările de la Spitalul de Urgență din Petroșani