Luni începe distribuirea produselor alimentare, tranșa a doua pe listele suplimentare!  Primăria Municipiului Deva, prin Direcția de Asistență Socială Deva începe distribuirea produselor alimentare – tranșa a doua pe listele suplimentare în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).
 
 Produsele alimentare pe listele suplimentare vor fi distribuite începând de luni, 8 martie 2021, la „Cantina Socială” din Deva (str. Titu Maiorescu, nr. 24), după următorul program:
-luni – joi, între orele 9:00-15:00.
 Conform O.U.G. nr. 84/2020, beneficiarii pachetelor cu produse alimentare distribuite în cadrul POAD – pe listele suplimentare sunt:
 copii cu handicap grav sau accentuat cu domiciliul / reședința în municipiul Deva
 adulți cu handicap grav sau accentuat cu domiciliul / reședința în municipiul Deva.
La ridicarea produselor alimentare, persoanele beneficiare vor prezenta actul de identitate (original și copie) și copie după certificatul de încadrare în grad de handicap ( valabil la data întocmirii listelor).
 Fiecare pachet conține 12 produse alimentare, astfel:
 făină albă de grâu (pungă de 1 kg) – 5 buc.
 mălai (pungă de 1 kg) – 4 buc.
 paste făinoase (pungă de 400 g) – 2 buc.
 ulei (sticlă din plastic de 1 litru) – 4 buc.
 zahăr (pungă de 1 kg.) – 2 buc.
 orez (pungă de 1 kg.) – 4 buc.
 conservă carne de vită (cutie metalică de 300 g) – 5 buc.
 conservă carne de porc (cutie metalică de 300 g) – 3 buc.
 conservă pateu de ficat de porc (cutie metalică de 200 g) – 5 buc.
 compot de fructe (borcan sticlă/cutie metalică de 720 ml) – 2 buc.
 gem de fructe (360 g) – 1 buc.
 gem de fructe dietetic (360 g) – 1 buc.
 Potrivit O.U.G. nr. 84/2020, distribuirea pachetelor alimentare se va realiza în limita stocului disponibil, până la epuizarea acestuia.
 Persoanele care se prezintă să ridice produsele alimentare vor respecta măsurile instituite la nivel național, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 (purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței de siguranță etc.) și se vor supune unui triaj epidemiologic efectuat la intrarea în spațiul de distribuire a produselor.
 Informații suplimentare cu privire la distribuirea produselor alimentare pe listele suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0254.218.030 și 0737.036.003 (Direcția de Asistență Socială Deva), de luni până joi – între orele 8:00-16:30, sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Sursa: Realitatea de Hunedoara