Puțin peste un sfert dintre alegătorii din județul Hunedoara au trecut pe la urne, până la ora 14:00, potrivit datelor publicate, în timp real, de Biroul Electoral Central (BEC).

Un număr de 103.455 de locuitori ai județului Hunedoara au votat, până la ora respectivă, la alegerile europarlamentare, în vreme ce 80.404 de persoane și-au exprimat opțiunea la Referendumul național.

Astfel, la ora 14:30, în județul Hunedoara, prezența la vot era de 26,79 la sută în cadrul alegerilor europarlamentare și de 20,82 la sută la Referendumul național pentru justiție.

Articolul precedentReferendum Hunedoara – 12,42 % prezența la urne
Articolul următorParticiparea la vot în judeţul Hunedoara. Până la ora 17:00, au votat 35,64 la sută dintre alegători