Consiliul Local al municipiului Petroșani susține, financiar, organizarea unui eveniment al Universității Petroșani. La începutul fiecărui an universitar, se organizează evenimentul Miss UPET. Anul acesta evenimentul se află la cea de-a X-a ediție. În acest sens, Consiliul Local al municipiului Petroșani va fi coorganizator.
“Cele mai curajoase dintre studentele Universității din Petroșani vor concura pentru titlul Miss UPET, moment ce se bucură de un real succes în rândul studenților care doresc să fie alături de colegele lor de facultate. Acțiunea și-a propus să contribuie la stimularea creativității tinerilor, facilitarea promovării lor și implicit a învățământului din Petroșani și a municipiului nostru”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
La finalul concursului, participantele vor primi trofee și/sau premii. Consiliul Local al municipiului Petroșani a aprobat alocarea sumei de 1000 de lei pentru organizarea evenimentului. Suma va fi folosită pentru serviciul de decorare a sălii de spectacol, precum și pentru achiziționarea unor material necesare pentru organizaera evenimentului.