Un accident rutier s-a produs, astăzi dimineață, și la Hunedoara. Un biciclist a fost lovit de un autoturism. La volanul mașinii se afla o femeie, care a plecat, după aceea, de la fața locului, potrivit poliției.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 09:17, la intrarea în parcarea unui hipermarket din municipiul Hunedoara. „O conducătoare auto, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Calan, în timp ce conducea un autoturism pe strada Avram Iancu din municipiul Hunedoara, când a ajuns la intersecția cu aleea ce duce înspre parcarea unui hipermarket din municipiul Hunedoara, a efectuat un viraj la stânga, cu intenția de a intra în parcare, nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist în vârstă de 66 de ani, din municipiul Hunedoara, pe care l-a accidentat, după care, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliției. În urma accidentului, a rezultat rănirea biciclistului. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Articolul precedentFemeie lovită pe „zebră”, la Simeria
Articolul următorProstituție încă de la o vârstă fragedă. La doar 15 ani, a vrut să își vândă trupul pe bani