Tragedie, în această seară, în jurul orei 21:30, la ieşirea din municipiul Hunedoara. O femeie, în vârstă de aproximativ 60 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovită de o motocicletă. În urma impactului violent, victima a fost aruncată pe şosea.

În momentul în care echipajul medical a ajuns la faţa locului, femeia se afla în stop cardio -respirator. Aceasta a fost transportată de urgenţă la spitalul din Hunedoara. Pe drum, medicii au încercat să o readucă la viaţă, însă, manevrele de resuscitare au fost fără rezultat. „Pacienta a fost dusă la UPU Hunedoara cu manevre de resuscitare în curs. Din păcate, în UPU Hunedoara se declară decesul”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Hunedoara.

La spital a ajuns şi motociclistul implicat în tragicul accident, un tânăr de 30 de ani. Acesta, se pare că, a suferit o fractură la picior, fiind supus unor investigaţii medicale mai amănunţite.

Poliţiştii urmează să stabilească, în urma cercetărilor, circumstanţele exacte în care a avut loc tragedia.

Sursa foto: Info Trafic judeţul Hunedoara/Facebook

Articolul precedentMinistrul Răzvan Cuc, în vizită pe loturile 3 și 4 ale A1 Lugoj -Deva: „Până de Sfânta Maria, se va circula pe această autostradă”
Articolul următor64 de dascăli hunedoreni ar putea să nu mai predea