Un bărbat de 47 de ani, din Deva, a fost rănit grav într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN 7, în oraşul Simeria, autoturismul în care se afla victima fiind lovit în lateral de o maşină, după care a fost proiectat într-un altul, parcat în afara carosabilului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Accidentul a avut loc în cursul nopţii , poliţiştii stabilind că vinovat de producerea acestuia este un şofer de 36 de ani, din Mioveni, judeţul Argeş. Acesta a intrat în depăşirea unui autoturism şi s-a lovit lateral de un altul ce venea din sens opus, cel din urmă fiind condus de bărbatul din Deva.
„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 47 de ani, iar autoturismul condus de acesta a fost proiectat într-un alt autoturism, care era parcat pe un drum secundar, în afara părţii carosabile”, a precizat sursa citată.
La locul accidentului, traficul a fost restricţionat pe ambele sensuri, timp de aproape două ore, pentru intervenţia echipelor de prim-ajutor.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă
Sursa: Realitatea de Hunedoara