Procurorii intră în forță în mafia gunoaielor. După scandalul de la București, unde Romprest face legea în domeniul gunoaielor, iar primăria sectorului 1 a cerut în instanță rezilierea contractului păgubos, se fac acum percheziții și în Sintești. 28 de persoane au fost acuzate de evaziune fiscală în afaceri cu fier vechi și deșeuri reciclabile. Polițiștii și procurorii au descins la peste 40 de adrese.
Mafia gunoaielor din jurul Bucureștiului este destructurată. Polițiștii și procurorii au descins la 42 de adrese în două dosare de evaziune fiscală și sunt vizate 28 persoane care sunt acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani și evaziune fiscală. Întreaga schemă de fraudare a statului a fost pusă în aplicare între 2016 și 2022. Prejudiciul din aceste dosare se ridică la 66 de milioane de lei.
În sectorul 1 al Capitalei, mafia gunoaielor se judecă cu primăria pentru rezilierea contractului de milioane de lei. În încercarea de a afla mai multe informații despre acest proces, echipa Realitatea Plus a fost agresată de avocatul companiei Romprest Iancu Toader.
Anul trecut Iancu Toader a fost și el audiat ca martor într-un dosar la DIICOT legat tot de mafia gunoaielor.
În acest moment, la DNA și DIICOT sunt deschise mai multe dosare cu privire la contractele obținute și derulate de mafia gunoaielor din București care a obținut milioane de lei de la autoritățile locale.