Românii care aleg să lucreze și după atingerea stagiului de cotizare de 25 de ani pot beneficia de o pensie suplimentară de 500 de lei.
Conform proiectului de lege a pensiilor, care urmează să fie discutat în Parlament, cei interesați să își continue activitatea profesională și după vârsta de pensionare pot face acest lucru până la vârsta de 70 de ani.
Spre exemplu, dacă cineva alege să rămână în câmpul muncii timp de încă 10 ani, peste stagiul minim de cotizare de 25 de ani, se va califica pentru un supliment de 500 de lei la valoarea pensiei.
Adoptarea în Guvern, pe 9 noiembrie – CALENDAR asumat
Legea pensiilor urmează să fie aprobată de Guvern în această săptămână și să ajungă la vot în Parlament până pe 20 noiembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
„Proiectul legii pensiilor este în transparenţă până pe data de 9 noiembrie. Ambiţia noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în faţa dumneavoastră pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români”, a declarat ministrul Muncii, luni, la prezentarea proiectului legii pensiilor în fața deputaţilor din comisiile pentru muncă.
Simona Bucura-Oprescu a precizat că proiectul noii legi a pensiilor cuprinde pensia şi indemnizaţia minimă socială, adăugând că actul normativ încurajează contributivitatea şi munca.
Proiectul noii Legi a pensiilor poate fi consultat AICI – Ministerul Muncii, alături de ANEXE – la linkul: https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/7082-20231031_proiect-lege-pensii