Maternitatea Spitalului Judeţean Deva, singura cu linie de gardă şi cu compartiment de terapie intensivă neonatală din judeţul Hunedoara, va fi dotată cu aparatură medicală performantă.
Aparatura medicală are o valoare de 40.800 de euro și va fi donată de Asociația Salvați Copiii și Fox România. Echipamentele îi vor ajuta pe medici să intervină mai rapid în cazurile cu patologii severe şi prematuritate.
Doctorii vor avea la dispoziţie un sistem de resuscitare, un incubator Hibrid, o lampă de fototerapie, patru pulso-ximetre şi 100 de senzori pentru acestea.
În județul Hunedoara, rata mortalităţii infantile este sensibil mai ridicată decât media pe ţară şi anume 7,3 la mia de copii născuţi vii, faţă de 5,8.
Sursa: Realitatea de Hunedoara