Două maşini au fost distruse de flăcări în parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, cel mai probabil incendiul a fost generat de un scurtcircuit la reţeaua electrică a unuia dintre autoturisme, focul dezvoltându-se apoi cu repeziciune.

În incendiu au fost distruse în totalitate cele două autoturisme. Exista pericolul extinderii incendiului şi la alte autoturisme, însă jandarmii aflaţi în paza obiectivului arheologic i-au avertizat pe turiştii aflaţi în sit, care au reuşit să mute maşinile la timp. Incendiul s-a soldat doar cu pagube materiale, a precizat ISU Hunedoara.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este amplasată într-o zonă de munte, iar echipajele de intervenţie specializate în stingerea incendiilor ale Detaşamentului de pompieri Orăştie au parcurs aproximativ 30 de kilometri până la locul în care se dezvolta arderea.

Nu au fost semnalate persoane rănite sau intoxicate cu fum.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentBilanț coronavirus: 620 de cazuri noi și 86 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorComplexul Energetic Hunedoara a deschis listele cu cereri de disponibilizare