Au fost două explozii în pavilionul 5 de la Matei Balș. Este prima ipoteză a anchetatorilor după cercetarea de la fața locului. Mâine vor fi analizate imaginile de camerele de supraveghere pentru a se vedea dacă flăcările au pornit de la o aerotermă.

Reprezentanții Poliției și ai Parchetului au făcut primele declarații despre cercetarea în cazul incendiului de la Institutul Matei Balș din Capitală. Procurorul de caz a declarat vineri seara că, din primele cercetări, se pare că a fost un incendiu și apoi exploziile a două tuburi de oxigen. Acesta a precizat că ancheta va fi extinsă pe câteva zile.

„Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiști de la Serviciul Omoruri. E un dosar pentru ucidere din culpă, am efectuat cercetarea la fața locului. Au fost ridicate cele 4 cadavre și duse la Institutul de Medicină Legală. Vor avea loc necropsiile. Avem și specialiștii de la INSEMEX Petroșani. 

Cercetarea la fața locului trebuie să fie minuțioasă, nu se poate termina astăzi, am făcut o primă evaluare, mâine reluăm cercetările. Se pare să fi fost două explozii ale unor tuburi de oxigen. Se pare că a fost un incendiu și apoi exploziile a două tuburi de oxigen. Se pare, repet. Cercetarea la fața locului a vizat în principal ridicarea cadavrelor și evaluarea situației. Există imagini, urmează să fie analizate. Nu există camere în saloane, nici pe holuri.

Au fost ridicate documente, urmează să fie analizate, e un volum destul de mare de documente. Dacă situația va evolua în asemenea măsură încât să fie nevoie de audierea conducerii, vom audia, nu pot să vă spun acum.

Cercetarea ar putea dura cel puțin câteva zile. Nu excludem nicio variantă acum. Accidentul implică o culpă a cuiva și nu mă pot pronunța acum”, a explicat procurorul de caz într-o conferință de presă, citat de realitatea.net

Articolul precedentRealitatea de București, invitat MARIAN STAȘ, expert în educație
Articolul următorTRAGEDIILE care au zguduit sistemul medical românesc. Siguranța bolnavilor, la voia sorții