Consiliul Județean (CJ) Hunedoara selectează patru tineri hunedoreni pentru a fi cooptați în Programul „Eurodyssée”.

Tinerii interesați trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care să aibă vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani, să fie absolvent de liceu sau de facultate și să cunoască, la nivel conversațional, limba engleză sau franceză.

Stagiile au o durată cuprinsă între patru și șase luni într-una din țările spațiului european. Domeniile sunt diverse: turism, hotelărie, administrație, informatică, comerț, multimedia, industrie. Tinerii vor urma totodată, la începutul stagiului, un curs de limbă străină finalizat cu un certificat de competență lingvistică.

“La terminarea stagiului, beneficiarul primește un atestat profesional de la instituția în cadrul căreia a efectuat stagiul. Costurile de cazare vor fi suportate de regiunea gazdă, stagiarii urmând să primească o bursă pentru întreținere într-un cuantum stabilit funcție de standardul regiunii în care se face stagiul profesional. Stagiarii trebuie să susțină contravaloarea transportului dus-întors și asigurarea medicală”, au informat reprezentanții CJ Hunedoara.
Județul Hunedoara, prin Consiliul Județean Hunedoara, este din anul 1992 membru activ în Adunarea Regiunilor Europei (ARE). În anul 1995 Județul Hunedoara a aderat la Programul „Eurodyssée”, derulat sub egida ARE, program ce promovează schimburi de tineri între regiunile membre pentru stagii profesionale în condiții de reciprocitate în susținerea financiară. Sunt peste 30 de regiuni în Europa care fac parte din Programul „Eurodyssée”. Până în prezent, Consiliul Județean Hunedoara a trimis la stagiul „Eurodyssée” 45 de tineri și a primit 28.
Cei interesați pot să își trimită CV-ul pe adresa: Consiliul Județean Hunedoara, Serviciul Relații Externe, Asocieri și Relații Interinstituționale, Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 28, telefon: 0254.212590. Persoane de contact: Dan Eugen Crișan, șef serviciu și Anca Dumitra, inspector. CV-urile pot fi trimise și în format digital la adresa de e-mail: [email protected]. Doritorii sunt rugați să menționeze pe plic sau în titlul e-mailului: pentru EURODYSSÉE 2019.

Articolul precedentParc cultural la fosta unitate minieră Petrila
Articolul următorTermocentrala Mintia cauzează aproximativ 120 de decese premature anual – raport Greenpeace România