Ghirca Sava, femeia, în vârstă de 79 de ani, care a dispărut, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, după ce a plecat pe jos din orașul Geoagiu spre satul Cigmău, nu a fost găsită nici în prezent. Rudele bătrânei, împreună cu polițiști și jandarmi, au încercat să o găsească, însă fără niciun rezultat. Și o echipă de la Asociația „Câini de Salvare Transilvania” a scotocit întreaga zonă, în speranța că o vor găsi pe femeia despre care nu se mai știe nimic din dimineața zilei de 7 mai.

Șase voluntari, cu cinci câini, s-au alăturat echipei de căutare formată din polițiști, jandarmi, membri ai familiei și prieteni. „În prima noastră zi de căutare am acoperit zone împădurite și terenuri agricole. Pentru a doua zi, a mai rămas de verificat cu câinii doar o zonă mai restrânsă. Din păcate, nici acolo nu a fost găsită. Din punct de vedere al căutării cu câini, misiunea s-a încheiat însă căutarea continuă și la această oră , fiind posibil ca femeia să se fi îndepărtat mult cu o mașină sau alt mijloc. Mulțumim lui Grațian cu Diamond și Rocky, lui Călin cu Dino și Didi, Silviei cu Arik, lui Rareș, Ancăi și Oanei. Dacă o vedeți cumva pe Ghirca Sava ajutați-o să ajungă acasă”, au spus reprezentanții Asociației pentru „Câini de Salvare Transilvania”.

Sursa foto: Câini de Salvare Transilvania (CST)/Facebook

Reamintim că, femeia a plecat, în dimineața zilei de 7 mai, pe jos, din oraşul Geoagiu, spre satul Cigmău, situat la o distanţă de aproximativ doi kilometri, iar de atunci nu a mai fost văzută de nimeni.

Persoana căutată are o constituţie astenică (aproximativ 50 kg.), aproximativ 1,60 m, păr cărunt, tuns scurt şi purta, la momentul plecării voluntare, pantaloni, haină şi batic de culoare neagră.

Articolul precedentAltă acțiune culturală de anvergură la mina Petrila
Articolul următorÎnființarea unui nou post de conducere bagă zâzanie în Consiliul Local Petroșani