Un număr de 60 de locuințe sociale se vor construi la Orăștie, în județul Hunedoara, cu bani europeni. Contractul de finanțare a fost semnat astăzi, 14 ianuarie, de primarul Ovidiu Laurențiu Bălan.

Este vorba de proiectul „Construire locuințe sociale cu centru educațional și îmbunătățirea infrastructurii publice urbane, în municipiul Orăștie, județul Hunedoara”, depus de administrația publică locală în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 -2020.

Printre obiectivele proiectului se află construirea unui număr de 60 locuinţe sociale, amplasate în 10 locuinţe colective. Fiecare apartament va avea camera de zi, bucătărie, baie, spațiu depozitare şi hol. De asemenea, se va construi și o magazie ce va cuprinde 60 de boxe.
Potrivit reprezentanților administrației publice locale, locuinţele se vor închiria, în conformitate cu prevederile legale, familiilor şi persoanelor cu venituri scăzute. Totodată, se mai dorește construirea unui centru educațional, cu o capacitate medie de 20 persoane ce va deservi persoanele vulnerabile din zona marginalizată.


Proiectul mai cuprinde și amenajare, prin pavare, a unui drum vicinal de acces la locuinţele sociale pe o lungime de 240 de metri. Drumul va deservi şi proprietăţile private neconstruite din zona marginalizată din sud-estul municipiului Orăştie. În același timp, se va asfalta și un tronson din strada Plantelor și se va extinde reţeaua de canalizare ape menajere, ce va deservi locuinţele sociale prevăzute în proiect.

Proiectul are o valoare estimativă de aproximativ 16,3 milioane de lei.

 

Articolul precedentSpectacol de muzică și poezie “De-a pururi… Eminescu”, la Palatul Magna Curia din Deva
Articolul următorBlocurile din Aninoasa, la mâna Guvernului