Împlinirea a 750 de ani de atestare documentară a municipiului Deva va fi marcată în mod inedit, printr-un festival sportiv ce va avea loc sâmbătă, 18 mai.

Evenimentul, organizat de Asociația „D.E.V.A”, va consta într-o alegare de 750 de minute pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, iar pe platoul din faţa Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu vor avea loc demonstraţii sportive. Totodată, mai mulţi biciclişti vor forma un şir astfel încât să realizeze un mesaj uman „Deva 750”.

La eveniment și-a anunțat participarea și gimnasta Daniela Silivaș-Harper, care s-a născut și a crescut la Deva. Ea va alerga în ștafeta de 750 de minute.

La Olimpiada din 1988, de la Seul -Coreea de Sud, Daniela Silivaș a câștigat câteo medalie la fiecare dintre cele șase probe pe echipe, individual compus și pe aparate: aur – paralele, bârnă și sol: argint – individual compus și pe echipe; bronz – sărituri. În aceeași competiție, a primit 7 note de 10.

De precizat că, sâmbătă, circulaţia rutieră va fi închisă pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, pe tronsonul cuprins între sensurile giratorii din Piaţa Victoriei şi din zona Poşta Veche, între orele 00:00 și 22:00.

Articolul precedentCel mai nou robot al echipei „RobotX” Hunedoara, prezentat în Cetatea Devei
Articolul următorO nouă tranșă de bani pentru Spitalul Județean de Urgență din Deva