Aproape 7 milioane de lei a obținut municipalitatea de la Lupeni pentru modernizarea Bulevardului Tudor Vladimirescu. Mai exact, potrivit primarului Lucian Resmeriță, este vorba despre finanțarea în continuare a lucrărilor cuprinse în proiectul ”Modernizare strada Tudor Vladimirescu”. Primarul municipiului Lupeni și vicepremierul Daniel Suciu au semnat un contract de finanțare din fonduri europene pentru acest proiect, a cărui valoare este de 6.918.188,21 lei.

”Infrastructura de transport a reprezentat și reprezintă în continuare una dintre principalele activități investiționale pe care le avem în vedere în acest mandat, în municipiul Lupeni. Pentru că modernizarea drumurilor presupune costuri mari ne-am dorit ca o parte din banii necesari pentru astfel de lucrări să-i obținem prin accesarea fondurilor europene. Avem la Lupeni proiecte de depuse pe fonduri europene, a căror valoare este de circa 1000 de miliarde de lei vechi. Mă bucur că pentru unul din cele mai importante proiecte ale noastre, cel referitor la modernizarea Bulevardului Tudor Vladimirescu am reușit să semnăm acest contract de finanțare care ne aduce banii necesari pentru implementare rapidă și eficientă”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

O parte a bulevardului a fost reabilitată anul trecut, însă finanțarea a fost asigurată din bugetul local.

Articolul precedentFOTO: Sute de umbrele colorate dau o notă veselă unui parc din Lupeni
Articolul următor5000 de mineri reconvertiți în industria regenerabilă