Zeci de medicamente vor fi retrase pentru că nu au fost testate după toate standardele de conformitate europene. Șapte medicamente sunt și în farmaciile din România și în următoarele zile vor fi scoase de pe piață. 

Cele 7 medicamente care vor fi retrase de pe piața românească: 

Posaconazole 
Ibuprofen Nutra Essential 
Loperamide 
Tadalafil – 20 mg 
Tadalafil – 5 mg 
Eriotinib – 100 mg 
Eriotinib -150 mg 

„În realitate, dintre acestea avem doar 7 produse care sunt efectiv în piață. Două fără prescripție: un antiinflamator, un antidiareic, pentru care există alternative suficiente în piață. Și celelalte cinci produse, care sunt medicamente care se eliberează cu prescripție medicală, două dintre ele sunt utilizate în oncologie, câte două concentrații diferite și cel de-al cincilea pentru disfuncție erectilă masculină”, a declarat Răzvan Mihai Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului.

Pe 24 mai, Comisia Europeană a emis o decizie în urma recomandării Comitetului de experţi pentru medicamente de uz uman din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului privind suspendarea autorizaţiilor de punere pe piaţă pentru câteva sute de produse care au în comun studii de bioechivalenţă desfăşurate într-un centru din India.

„Toate autorizările care au avut la baza lor studii de bioechivalenţă desfăşurate la acel centru din India vor fi reevaluate, iar autorizaţiile pe întreg teritoriul Uniunii Europene vor fi, cel mai probabil, suspendate. Deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă li se va oferi o perioadă de un an de zile în care să poată veni cu alte studii în susţinerea autorizării respective desfăşurate în centre care respectă regulile de bună practică clinică. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, evident că autorizaţiile respective vor fi retrase. Aceasta este o măsură care va fi luată la nivelul tuturor statelor membre”, a explicat preşedintele ANMDM, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, un număr de 46 dintre medicamentele aflate pe lista celor suspendate de Comisia Europeană sunt autorizate şi în România însă doar şapte sunt pe piaţa românească.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentPercheziții de amploare la nivel național, într-un dosar de contrabandă
Articolul următorLecția de drept. Cine plătește pensia alimentară: condiții și sancțiuni