300 de mineri protestează la mina Lupeni, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH). Angajații unității miniere sunt nemulțumiți de condițiile în care se vor realiza concedierile colective. 

Potrivit sindicaliștilor, circa 40 de angajați au fost nemulțumiți de faptul că nu le-au fost semnate cererile de disponibilizare. Este vorba de persoanele care ocupă funcții cheie. Ceilalți peste 200 de angajați erau la mina Lupeni pentru a-și semna cererile.

”Au fost aproximativ 40 de persoane cărora nu li s-au semnat cererile, pentru că reprezentau oameni – cheie fără de care activitatea s-ar desfășura în condiții mult mai grele. În ceea ce privește concedierile, responsabilitatea administrației este și de a continua activitatea, dar are și dreptul de a alege dacă aprobă sau nu plecarea în program de concediere colectivă”, a declarat președintele Sindicatului ”Muntele”, Darius Cîmpean.

Începând cu ziua de mâine, 28 noiembrie, ar trebui să demareze o nouă etapă de disponibilizări la Complexul Energetic Hunedoara.

În ședința de Guvern de săptămâna trecută, s-au aprobat fonduri pentru disponibilizările care vor avea loc la unitățile miniere din cadrul CEH. 800 de angajați ar trebui să fie disponibilizați până la finalul acestui an.

Mina Lupeni este inclusă în programul de închidere. Activitatea de producție ar trebui să înceteze la data de 31 decembrie 2018, însă administrația CEH face eforturi pentru a prelungi extracția de huilă.

Foto arhivă

Articolul precedentFOTO| Bustul lui Avram Iancu a ajuns la București, în clădirea Guvernului
Articolul următorA fost semnat al treilea contract din cadrul proiectului SMID