Minerii din Valea Jiului sunt interesați să își schimbe profesia. Proiectul Academiei pentru Surse Regenerabile și Distribuție a Energiei Electrice în Valea Jiului, promovat de RWEA, împreună cu companiile din cadrul său cum ar fi Monsson – RESS și CEZ Romania, şi de Ministerul Energiei și Universitatea din Petroșani, a stârnit intreresul oamenilor din Valea Jiului.

50 de mineri s-au prezentat la interviurile organizate.

Academia își propune accesarea fondurilor disponibile prin Platforma pentru Regiunile Carbonifere în Tranziție, având în vedere că pe parcursul duratei de implementare a proiectului, de 10 ani, este țintită reconversia a aproximativ 5.000 de specialiști în energie eoliană și 3.000 în distribuția de energie electrică pe an, pentru un total de până la 8.000 de oameni.

Abilitățile tehnice și profesionale ale tehnicienilor din sectorul minier sunt ușor transferabile către sectoarele energiei regenerabile și al distribuției de energie, iar certificările obținute în urma cursurilor de formare si reconversie le vor permite acestora să lucreze în instalarea, operarea și mentenanța proiectelor regenerabile și a rețelelor electrice din toata lumea, cu beneficii salariale atractive.

 

 

 

Articolul precedentUn milion de stele s-au aprins la Petroșani
Articolul următorSpectacol pe două roţi pe traseele din Apuseni, la Băiţa